miercuri, 19 mai 2010

"Islamul este parte integrantă a Germaniei"

بسم الله الرحمن الرحيم



Conferinţa germană pentru islam a fost înfiinţată în 2006 la iniţiativa ministrului federal de Interne, Wolfgang Schäuble, în scopul instituţionalizării dialogului dintre stat şi cele patru milioane de musulmani germani.


Conferinţa germană consacrată dialogului cu islamul a fost înfiinţată în 2006, la iniţiativa ministrului federal de Interne de la acea vreme, Wolfgang Schäuble, în scopul instituţionalizării dialogului dintre stat şi cele patru milioane de musulmani având cetăţenie germană. Sub patronajul actualului ministru federal de Interne, Thomas de Maizière, conferinţa pentru islam s-a reunit din nou ieri, la Berlin.

Conferinţa germană pentru dialog cu islamul s-a desfăşurat, la cea de-a doua ediţie, în absenţa uneia dintre principalele organizaţii musulmane din Germania. Consiliul Central al Musulmanilor a refuzat să participe în semn de protest faţă de excluderea de la reuniune a unui membru al său, organizaţia Milli Görüs, care face obiectul unei anchete în curs de desfăşurare. Secretarul general al Consiliului Central al Musulmanilor, Ayman Mayzek, a afirmat că din cauza absenţei organizaţiei sale, la Conferinţă nu au fost reprezentate aproape jumătate din comunităţile musulmane existente în Germania. El a justificat refuzul organizaţiei sale de a participa la dialog astfel: "Refuzăm să luăm parte la adunare deoarece Conferinţa nu îndeplineşte obiectivul stabilit prin denumirea pe care o poartă. Conferinţa germană pentru Islam ar trebui să aibă legătură cu islamul. În realitate, este însă vorba doar de integrare. Este doar un bâlci al dezbaterilor la care nu vrem să luăm parte".

Provocare pentru coeziunea socială

Conferinţa s-a desfăşurat totuşi, în ciuda protestelor Consiliului Central al Musulmanilor. La cele patru ore de dezbateri au participat asociaţii islamice, credincioşi musulmani de origine turcă, bosniacă şi marocană, precum şi reprezentanţii guvernului federal, ai guvernelor şi administraţiilor regionale. Ministrul federal de Interne, Thomas de Maizière, s-a declarat satisfăcut de nivelul înalt al dialogului, desfăşurat sub deviza lansată de predecesorul său, Wolfgang Schäuble: "Islamul este parte integrantă a Germaniei". De Maizière a subliniat însă că pluralismul religios este în acelaşi timp o provocare pentru coeziunea socială. De aceea, obiectivul conferinţei este promovarea integrării musulmanilor în societatea germană prin participarea lor activă la democraţie. Mai departe, a subliniat el, Conferinţa dedicată islamului nu se doreşte a fi un seminar de religie ci o platformă de dialog care să faciliteze discuţii şi schimburi de experienţă cu societatea şi în favoarea societăţii.

Islamul în învăţământul general şi superior

Rezultatul conferinţei a fost elaborarea unui program de lucru axat pe trei teme majore: De Maiziere a explicat: „Prima temă este fixarea unui standard de instruire a imamilor. În privinţa programelor de învăţământ religios islamic, vom stabili la nivel federal un model inspirat din cele deja existente în diferitele regiuni".

Aici se are în vedere şi aplicarea recomandărilor Consiliului Ştiinţific cu privire la înfiinţarea de catedre de studii islamice în cadrul universităţilor germane.

Hamideh Mohagheghi, originară din Iran, dar care trăieşte de 33 de ani în Germania şi este teolog de formaţie, a declarat: „Înfiinţarea mai multor facultăţi de studii islamice ar însemna o şansă pentru musulmani, deoarece în Germania există condiţii optime pentru aceasta."

Aspecte semantice

În al doilea rând, Conferinţa s-a concentrat asupra rolurilor sexelor, hotărând iniţierea unui studiu consacrat factorilor care împiedică participarea femeilor musulmane la viaţa socială. La final, participanţii la conferinţă au dezbătut diferenţele semantice dintre "islam" şi "islamism". Musulmanii prezenţi au cerut o diferenţiere lingvistică mai precisă când este vorba de termeni cum ar fi islamism, extremism, islamofobie etc., deoarece folosirea acestor noţiuni poate provoca o creştere a xenofobiei în Germania şi Europa.

Ministrul federal de Interne, Thomas de Maizière, a stabilit ca următoarea reuniune a Conferinţei pentru islam să aibă loc la finele acestui an sau, cel târziu, la începutul anului viitor.

Sursa:www.dw-world.de

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu